Strategia puterii

Modificarea Constituţiei devine un subiect din ce în ce mai aprins, culminând cu declaraţia preşedintelui Băsescu că şi-ar da şi doi ani din mandat numai să se revizuiască. Însă ce forţă mai are acum Constituţia se vede din zeflemeaua cu care premierul tratează deciziile Curţii Constituţionale drept „discutabile şi ciudate”, iar preşedintele trimite Parlamentului un proiect de revizuire declarat neconstituţional. Prin acelaşi proiect, se caută şi ac pentru cojocul instanţelor care sancţionează prin hotărâri judecătoreşti legile abuzive.
Haosul legislativ la care s-a ajuns îşi are originea tocmai în încălcarea siste­matică a Constituţiei. Tot mai multe legi referitoare la pensii, salarii sau taxe au devenit atât de încâlcite din cauza procedurilor de eludare a Constituţiei prin care au fost adoptate, încât pare imposibil să mai fie descurcate. Teoretic, Curtea Constituţională ar trebui să-şi impu­nă cuvântul, având rolul de garant al supremaţiei Constitu­ţiei. Practic însă această Curte mai are cel mult un rol onorific deoa­re­ce nicio autoritate pare să nu mai ia în seamă de­ciziile acesteia. Guver­nul Boc a ară­tat de atâtea ori că se poate trece peste deciziile CCR. Mai mul­te legi care au „căzut” la Curte au fost adoptate până la urmă prin di­verse tertipuri. Promovarea unei legi similare imediat după decizia de respingere dată de CCR dublată de asumarea răs­pun­derii a devenit o practică frec­ventă. Salariile profesorilor, pensiile militarilor, interdicţia cumulului pen­siei cu salariile sunt doar câteva exemple în ca­re Gu­vernul a reuşit să treacă peste deciziile Curţii Constituţionale, du­cându-şi planurile legislative la bun sfârşit.
Nici controlul posterior, după pro­­mulgarea legii, nu dă rezultate pentru că doar 20-30% din de­ciziile prin care sunt admise excep­ţiile de neconstituţionalitate au vreo urma­re în schimbarea dispoziţiilor atacate.
Mai nou, Guvernul „se dă” şi la le­gile Parlamentului, modificând prin OUG-uri ceea ce tocmai a adoptat legislativul.
Aceste practici au dus la situaţii fără precedent, şi anume la nenu­mă-rate procese colective în care instan­ţele au încercat să repare abuzurile legislative, restituind salariile profesorilor sau taxele de poluare, împo­trivindu-se recalculării pensiilor mi­litarilor şi alte asemenea. Puterea ju­decătorească devine din ce în ce mai incomodă prin soluţiile pe care le dă în aceste procese, astfel încât preşe­dintele s-a gândit să-i pună bot­niţă modificând Constituţia.

Perfecţionarea tehnicilor de „şuntare” a Constituţiei
Curtea Constituţională poate exer­cita un control anterior (înainte de promulgare) asupra legilor sau un control posterior, după intrarea lor în vigoare. Niciunul dintre aceste controale nu se mai dovedeşte a fi eficient. Când Curtea Constitu­ţio­na­lă pronunţă o decizie prin care de­clară o lege neconstituţională îna­in­te de promulgare, autorităţile se descurcă să fabrice alt act normativ poate şi mai neconstituţional.
Îl trec prin Parlament prin asumarea răs­punderii şi Curţii nu-i mai rămâne decât să mai exercite controale posterioare, dacă o sesizează Avocatul Po­porului, instanţele sau justiţia­bilii, pe calea excepţiei de neconstituţio­nalitate.

Guvernul lasă în vigoare legile neconstituţionale
În privinţa deciziilor luate de CCR în cadrul controlului posterior promulgării legii, situaţia e şi mai jalnică.
Articolul 147 din Constituţie spu­ne că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efec­te­le juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile con­sta­tate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Indiferenţa Guvernului şi a Par­la­mentului pentru a asigura pu­ne­rea în acord a legilor cu Constituţia poate fi constatată statistic. Din verificarea făcută de Sfin asupra deci­ziilor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate pronunţate în 2010, doar 30% au avut drept efect intervenţii ale executivului sau ale legislativului în sensul modificării dispoziţiilor neconstituţionale.
De exemplu, APEC (Asociaţia Pro­fesională a Economiştilor şi Con­tabililor) a semnalat recent o situaţie de acest gen. Art. 257 (2), litera f), din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii spune că dacă un contribuabil are venituri din ceda­rea folosinţei bunurilor şi nu este asi­gurat în sistemul public de pensii, i se percepe o contribuţie lunară de 5,5% care se aplică asupra veniturilor din aceste tranzacţii. În ciuda faptului că există o decizie a Curţii Con­stituţionale (Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010) prin care sunt de­clarate neconstituţionale aceste dispoziţii, CNAS continuă să pretindă această taxă. Teoretic, potrivit Con­sti­tuţiei, această dispoziţie a încetat să mai fie valabilă în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Practic, dacă CNAS o percepe în continuare contribuabilului nu-i rămâ­ne decât să dea CNAS în judecată. Deci o nouă sursă de procese la care instanţele devin un pericol.
Alt caz în care se urmăreşte eludarea unei decizii a Curţii Consti­tu­ţionale este aşa numita lege „Big Brother” (Legea Nr. 298 din 18 no­iem­brie 2008 privind reţinerea da­te­lor generate sau prelucrate de fur­nizorii de servicii de comuni­ca­ţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comuni­ca-ţii). Aceas­ta a fost respinsă ca ne­con­stituţională pe motiv că pre­ve­dea în­călcarea dreptului la viaţă pri­vată. Re­cent Ministerul Comuni­ca­ţiilor a supus dezbaterii publice un nou pro­iect legislativ care pre­vede aceleaşi măsuri referitoare la reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, pentru a le pune la dispoziţia autorităţilor în scopul prevenirii unor infracţiuni grave.

Ordonanţa de dezaprobare a legii de aprobare
Constituţia spune că ordonan­ţe­le de urgenţă trebuie aprobate de Par­lament. Însă nici această procedură nu mai reprezintă vreo garan­ţie a corectitudinii. De exemplu, re­cent, legislativul a adoptat Legea 88/ 2011, privind aprobarea Ordo­nan­ţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/ 2010 pentru modificarea Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal. Le­gea de aprobare dispune însă elimi­na­rea im­pozitelor majorate pe clă­diri şi ma­şini. La şase zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial, pre­mie­rul Boc s-a sesizat şi a anunţat că va men­­ţine aceste impozite şi anul vii­tor, având în pregătire o ordonanţă de urgenţă. Deşi Con­sti­tuţia spune că le­gile sunt cele mai puternice acte normative, în practică acestea sunt spulberate în doi timpi şi trei miş­cări printr-o ordonanţă de urgenţă sau chiar un act normativ inferior.

Deciziile Curţilor Europene nu mai sunt prioritare!
În ceea ce priveşte primordialitatea reglementărilor internaţionale, aceasta poate să aştepte. Constituţia spune că dacă există neconcordanţe între reglementările interna­ţionale, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. Dovada că Guvernul nu dă doi bani pe această dispo­ziţie din legea fundamentală este taxa auto. Deşi UE a spus clar că această taxă încalcă Art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Euro­pene, care interzice im­pu­nerea asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor ce se aplică produselor interne, Guvernul n-are niciun gând să se alinieze. În schimb, promovează tot felul de proiecte de OUG şi mai nou de lege cu mici schimbări ca să arunce praf în ochi, dar Tratatul tot nu este respectat. Aici însă problema e mai complicată întrucât intervin şi instanţele judecătoreşti care restituie taxele pe bandă rulantă. De aceea, Guvernul s-a hotărât să tragă de timp, pro­movând un proiect de lege de data aceasta care să intre în dezbaterea Parlamentului. Mai mult, în proiectul pentru modificarea Legii 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt nişte preve­deri care le interzic judecătorilor să aplice unele decizii CEDO. La art. 99 din proiect se prevede drept abatere disciplinară a judecătorilor „nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
soluţionarea recursurilor în interesul legii”.
Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România arată că, de fapt, „Prin instituirea supremaţiei deciziilor Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii devine imposibilă aplicarea directă şi prioritară a Convenţiei Europene sau a Dreptului Comunitar, atunci când conţin dispoziţii mai favorabile, în detrimentul deciziilor menţionate”.

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 134 alin. (1) din Legea nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

ART. 1
Se aprobă Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 23 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.