Hotarari CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 6 şi 14 din Convenţie, prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 13 noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României (Dosar nr. 45312/11).
In 7 februarie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatase neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, în ce priveşte transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Cititi intreaga poveste pe site-ul urmator:
http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2012/11/lipsa-unui-conflict-jurisprudential-in-sine-solutii-divergente-determinate-de-modul-in-care-instantele-au-apreciat-circumstantele-fiecarei-cauze-decizia-de-inadmisibilitate-in-cauza-ana-maria-frimu-si-altii-c-romaniei

De interes pentru noi este si nota din finalul articolului. Asa se poate explica de ce am pierdut aproape peste tot in tara la Curtile de apel incepand din primavara anului 2012. Cititi ultimul paragraf.

Decizia se înscrie într-o serie recentă de inadmisibilităţi începută cu soluţia din cauza Ioan Radu şi alţi 30 de reclamanţi c. României din 11 septembrie 2012 (în care pretenţiile reclamanţilor referitoare la încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, sub aspectul securităţii raporturilor juridice, sunt apreciate ca nefondate, instanţa europeană reiterând că un număr restrâns de soluţii divergente, pronunţate de aceeaşi jurisdicţie, în cauze similare - plata cumulată a despăgubirilor compensatorii prevăzute de Planul social şi de Contractul colectiv de muncă Petrom, nu este suficient pentru a duce la o încălcare a Convenţiei), continuată cu decizia de inadmisibilitate din 11 septembrie 2012, din cauza Stana Neghea şi alţi 6 reclamanţi c. României[2] (ce are ca obiect plângerile mai multor foşti ingineri proiectanţi, care au primit, de-a lungul carierei profesionale, o parte semnificativă a retribuţiilor lunare în acord global, conform art. 12 alin. 1 lit. a din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, sumele nefiind incluse în calculul pensiilor, efectuat în baza Legii nr. 19/2000, Curtea constatând că problema de drept ridicată nu se referă la un conflict jurisprudenţă în sine, ci mai degrabă la o situaţie în care instanţele judecătoreşti naţionale au pus în aplicare în mod diferit o dispoziţie clară a legii, în cauze în care circumstanţele de fapt erau diferite, aspect strâns legat de faptul că reclamanţii nu au invocat o incertitudine juridică generală, ce ar fi rezultat dintr-o legislaţie incoerentă), iar apoi cu decizia de inadmisibilitate din 2 octombrie 2012 din cauza Tivodar c. României [3] (în care Curtea a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada unei divergenţe de jurisprudenţă „profunde şi persistente” la nivelul Curţii de apel Alba Iulia, în materia cererilor de recalculare a pensiilor stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000).

Chiar dacă nu toate aspectele supuse analizei sunt identice, cele patru decizii de inadmisibilitate subliniază şi rolul esenţial al autorităţilor naţionale, care, cel puţin în cauza analizată în acest scurt comentariu, s-a dovedit a fi unul foarte activ, mecanismul intern prevăzut de articolul 329 din Codul de procedură civilă, drept cale de unificare a practicii judiciare, fiind unul eficient.

Este de reţinut că la începutul anului 2012, în perioada 23-24 februarie 2012, după pronunţarea deciziei Înaltei Curţi din recursul în interesul legii, Institutul Naţional al Magistraturii a organizat o întâlnire între judecătorii tribunalelor şi curţilor de apel şi judecătorii raportori ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Concluziile acestei întâlniri au fost puternic întărite de decizia de inadmisibilitate publicată în scurt timp, la data de 5 martie 2012 pe site-ul CEDO (decizia fiind pronunţată la 7 februarie 2012), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, în ceea ce priveşte transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Astfel, practic, după 5 martie 2012, poate şi sub această presiune, imensa majoritate a soluţiilor jurisprudenţiale a convers spre respingerea contestaţiilor formulate de pensionari în instanţele de judecată, ca neîntemeiate.